Asociația Comunitatea 50 Plus lansează „Digital 50+”, un program de alfabetizare digitală pentru seniorii din București

Asociația Comunitatea 50 Plus lansează „Digital 50+”, un program de alfabetizare digitală pentru seniorii din București

Programul aduce 10 de module de training gratuit pentru 75 de persoane de peste 50 de ani, între septembrie și decembrie 2026

Asociația Comunitatea 50 Plus, cea mai mare comunitate activă online dedicată persoanelor de peste 50 de ani din România, cu aproximativ 500.000 de followers online, anunță lansarea proiectului „Digital 50+”, finanțat de către Fundația Orange, prin programul Susține un ONG. Programul își propune să reducă decalajul digital în rândul seniorilor din București prin sesiuni gratuite de formare, desfășurate în perioada septembrie–decembrie 2026.

Proiectul va instrui 75 de participanți în cadrul a 10 module de training incluzând utilizare smartphone și internet, rețele sociale, siguranță online, servicii digitale uzuale și inteligență artificială. La finalul programului, 10 dintre participanți vor deveni mentori seniori, continuând să sprijine comunitatea și după încheierea proiectului.

La finalul programului, obiectivul este ca 6 din 10 participanți să poată folosi independent servicii digitale esențiale, iar jumătate dintre ei să simtă o reducere a izolării sociale — o problemă cu care se confruntă frecvent seniorii din mediul urban.

 

Membri ai Asociației Comunitatea 50 Plus, într-o sesiune de sprijin reciproc pentru utilizarea telefonului mobil, la unul dintre evenimentele comunității.

 

DECLARAȚII

„Ne dorim ca tehnologia să fie un instrument de incluziune, nu de excludere, indiferent de vârstă. Prin Digital 50+, susținem o comunitate cu un impact real în viața seniorilor și contribuim la formarea unor mentori care vor duce mai departe acest demers mult după finalul proiectului.”

— Ana Ciobanu, Startup Programs Manager, Orange România

„Pentru comunitatea noastră, alfabetizarea digitală nu e un moft, e o condiție a autonomiei. Vorbim despre oameni care vor să-și programeze singuri o consultație medicală online, să vorbească pe video cu nepoții din altă țară sau să nu mai depindă de altcineva ca să plătească o factură. Proiectul finanțat de  Fundația Orange ne dă exact resursele de care aveam nevoie ca să transformăm asta într-un program structurat, nu într-o inițiativă izolată.”

— Veronica Oancea, Președinte, Asociația Comunitatea 50 Plus

DESPRE ASOCIAȚIA COMUNITATEA 50 PLUS

Înființată în mai 2014, Asociația Comunitatea 50 Plus este cea mai mare comunitate online activă din România dedicată persoanelor de peste 50 de ani, cu aproximativ 500.000 de membri. Asociația organizează excursii, cursuri, evenimente tematice și programe de socializare, cu misiunea de a combate izolarea și de a susține un stil de viață activ pentru generația 50+. Digital 50+ este primul pilon dintr-un concept mai amplu, Academia 50 Plus, aflat în dezvoltare pentru lansarea din 2027.

DESPRE FUNDAȚIA ORANGE

Fundația Orange este o organizație non-profit care se implică în viața comunității prin realizarea de proiecte de filantropie menite să aducă schimbări pozitive în viața persoanelor dezavantajate. În cei 14 ani de activitate, Fundația Orange a investit aproape 15 milioane de euro în proiecte de educație digitală pentru adulți și copii și în proiecte de sănătate, educație, și incluziune socială prin cultură, în beneficiul persoanelor cu deficiențe sau cu situații vulnerabile. Principalele programe ale fundației sunt: „Orange Digital Center”, „Digitaliada”, „Susține un ONG”, „Lumea prin culoare și sunet”. Pentru detalii, vizitați www.fundatiaorange.ro.

Programul „Susține un ONG” este un fond care oferă finanțare pentru proiecte de filantropie propuse de angajații Orange și dezvoltate alături de o organizație non-profit, pentru ca ei să învețe să coordoneze un proiect, să învețe să caute resurse alternative de finanțare pentru proiectele în care cred, să învețe să comunice un proiect, să dezvolte capacitatea de identificare de soluții la probleme sociale elementare, să crească gradul de satisfacție personală.

CONTACT PRESĂ

Veronica Oancea — Președinte, Asociația Comunitatea 50 Plus

0722544551

www.comunitatea50plus.ro

Veronica Oancea
Absolventă a Masterului de Antropologie din cadrul SNSPA București, cu experiență în marketing și publicitate online; mamă, fiică, pasionată de studierea procesului de îmbătrânire și a managementului unei vieți frumoase și active

LĂSAȚI UN MESAJ

Adăgați comentariul dumneavoastră!
Introduceți numele dumneavoastră

Haideți să ne cunoaștem pe Facebook

Contribuiți

Cele mai citite