Ca părinte, cel mai greu este să accepți că vine o vreme în care copiii tăi adulți au propria viață, independentă de familia de origine. Iar când încep să se desprindă cu totul de tine, părând chiar că te evită, există anumite probleme de fond care trebuie să fie rezolvate imediat, până când nu produc daune iremediabile. Dacă nu cumva îi îndepărtați chiar dumneavoastră fără să realizați, aflați în rândurile de mai jos.
Printre nemulțumirile generale exprimate de părinții cu copii adulți se află: timp insuficient petrecut împreună, comunicare defectuoasă, sentimentul că sunt ignorați complet până când copiii au nevoie de ceva și senzația că nu mai sunt atât de apropiați cum și-ar dori.
Toate aceste lucruri au devenit o adevărată epidemie în familiile de pretutindeni, iar de vină sunt mulți factori perturbatori – de la concepțiile diferite cu care au fost crescuți copiii persoanelor care au acum peste 50 de ani, până la stilul de viață modern. În același timp, mare atenție să nu cumva să vă îndepărtați copiii fără să realizați acest lucru în mod conștient. Iată la ce semne să fiți atenți și cum să gestionați situația, dacă vă regăsiți în ele.
Cum vă arată copiii că vă evită
Dacă observați comportamentul de mai jos la copiii dumneavoastră, este foarte posibil ca bănuiala că vă evită să fie o cruntă realitate.
- Rareori vă sună din proprie inițiativă sau vă vizitează fără să insistați să o facă. Amână să vă sune înapoi, pe motiv că au foarte multă treabă. Trec zile întregi până dau un semn, deși este limpede că își pot rezerva 10 minute să comunicați, dacă vor.
- Nu puteți să vă faceți planuri cu ei, invocă faptul că sunt foarte ocupați și găsesc scuze ca ele să nu se concretizeze (deși par să-și poată face timp pentru prietenii lor).
- Nu vă povestesc în detaliu ce se întâmplă în viața lor. „Totul merge bine” este răspunsul pe care îl primiți de fiecare dată când încercați să îi faceți să-și împărtășească gândurile.
- Trântesc, bufnesc și închid canalele de comunicare când faceți un comentariu constructiv, chiar dacă intenția dumneavoastră este doar de a le apăra propriile interese.
- Nu îi simțiți alături când aveți nevoie. Problemele dumneavoastră par să îi irite sau să îi stânjenească.
- Simțiți că vă judecă pasiv-agresiv orice acțiune sau cuvânt și nu înțelegeți motivele din spatele acestei atitudini.
Cum îi puteți îndepărta fără să vă dați seama
Dacă vă puteți asocia copiii cu comportamentele de mai sus, nu ignorați aceste semnale de alarmă. Cel mai important lucru este să vă îngrijiți de relația cu aceștia, chiar dacă acest lucru presupune să vă autoanalizați cu atenție și să luați câteva măsuri corectoare.
Iată câteva semne care vă arată cu ce ați putea greși în relația cu copiii și o serie de recomandări pentru remedierea problemelor survenite pe acest fond.
1Îi agasați cu telefoanele
Simțiți nevoia să vă sunați copiii de mai multe ori pe zi sau deseori vi se reproșează că îi contactați în momente nepotrivite? (la serviciu, când îi culcă pe nepoței seara etc.). Vi se întâmplă să le reproșați că nu sună suficient de des și vă îngrijorează? Atunci este foarte posibil să îi agasați și să îi determinați să mențină distanța.
Ce puteți face: ca să păstrați relația apropriată, nu încetați brusc să îi căutați, ca apoi să le dați de înțeles că vă nemulțumește profund răceala cu care vă tratează. Cel mai sănătos este să îi întrebați când sunt cele mai bune momente pentru a comunica, astfel încât să nu îi deranjați. Vor aprecia că le respectați programul și prioritățile, asigurându-vă că sunt 100% prezenți atunci când vorbiți (ei având control asupra intervalelor optime în care interacționați).
2Le reproșați că preferă alte persoane pentru a-și petrece timpul
Poate fi dureros să vedeți că, în loc să vă viziteze în weekend cu nepoții, copiii dumneavoastră preferă să se vadă în mall cu prietenii. Însă acest comportament este firesc și nu trebuie să o luați personal – adulții tineri simt nevoia de apartenență la un grup similar ca vârstă și interese, iar aceasta nu poate fi satisfăcută cu părinții.
Ce puteți face: plănuiți momente frumoase scurte și specifice, precum seara de pizza de vineri seara. Vor fi mai motivați să vină, fără să simtă că le ocupați tot timpul liber de la sfârșit de săptămână.
3Le invadați prea mult spațiul personal
Obișnuiți să le puneți foarte multe întrebări, cât să aflați cât mai multe detalii din viața lor? Sau poate v-ați obișnuit să le dați sfaturi la orice pas, chiar și atunci când nu vi le solicită? Acest tip de atitudine îi determină pe copii să se țină la distanță, deoarece simt că le invadați prea mult spațiul personal și încercați să le controlați viața.
Ce puteți face: respectați-le mai mult intimitatea, nu vă mai manifestați atât de evident curiozitatea și arătați-vă disponibilitatea de vă împărtăși părerea, doar dacă ei o solicită expres.
4Îi criticați prea mult
Toți copiii caută aprobarea părinților, indiferent de vârstă. Dacă le criticați constant comportamentul, fizicul sau modul de viață, chiar dacă sunteți bine intenționați, îi veți determina să se distanțeze.
Ce puteți face: Contracarați comentariile negative cu laude, acolo unde cazul. Apreciați-i cu sinceritate și puneți accentul pe părțile lor pozitive. Admirați modul în care se străduiesc să se ocupe de nepoței, incurajați-i la orice pas și reduceți cât e poate de mult comentariile negative.
5Vă așteptați să vă salveze copiii
Potrivit doctorului în psihologie Joshua Coleman, părinții care există doar prin prisma copiilor au, de cele mai multe ori, așteptări nerealiste de la datoria acestora atunci când devin adulți.
Dacă vă așteptați să fiți salvați de copii pentru condiția în care vă aflați, să găsiți în ei un umăr pe care să plângeți necondiționat și o sursă de rezolvare a tututor problemelor personale, îi veți copleși atât de mult, încât îi veți îndepărta.
Ce puteți face: luptați să vă vindecați prin propriile puteri și să nu vă transformați într-o povară pentru copii. Și străduiți-vă să vă construiți o identitate în afara rolului de părinte și bunic.
Nimeni dintre noi nu este perfect, dar putem întotdeauna să privim înăuntrul nostru și să ne întrebăm: “Este relația cu copilul nostru pe cât de bună cât poate ea sa fie? Și dacă nu este, ce putem face să o îmbunătățim?”
