În ziua de azi sunt o mulţime de cărţi care vorbesc despre felul în care trebuie să te porţi cu copilul tău. Ce trebuie să faci, ce să nu faci. E vorba de celebrul Parenting, despre modul de susținere a dezvoltării fizice, emoționale, sociale și intelectuale a unui copil. Dar pe vremea noastră, mai rar așa ceva. Ne-am crescut copiii cum am știut noi mai bine. Oare am greșit cu ceva? Există o reţetă sau trebuie tratat fiecare copil separat?
Copilul trebuie să aleagă
Mulţi dintre noi ne-am gândit să ducem copiii la diferite activităţi fizice, artistice de tot felul. Să-l înscriem la atletism, să facă mişcare! Ba nu, la înot, că dezvoltă cel mai bine organismul. Să-l dăm şi la şah, că îl ajută la gândirea strategică. Dar trebuie să fie şi creativ, nu? Să-l dăm la un cerc de muzică, şi la unul de dans, că trebuie să ştie să danseze. Nu mai zic de cercuri tehnice, de unde să îşi poată lua informaţii, că voiam să-l facem inginer!
Meseria de părinte este una din cele mai grele meserii! Unii din noi am avut tendinţa să „bifăm” anumite lucruri legate de parcursul copilului. Uneori am căzut pradă judecăţii cantitative a nevoilor sale, în detrimentul judecăţii calitative. Orice copil este fragil şi vulnerabil în faţa unui asediu de activităţi cărora trebuie să le facă faţă, dar cel mai important este ca el să aleagă ce îi place. Dacă nu îi îngăduim această libertate, poate se va descurca, dar nu va fi pe deplin fericit. Și sunt șanse să rămână cu resentimente.
Greşeli pe care, poate, le-am făcut
Bun, o să spună cineva: cum să fi ales, dacă nu ştia care erau opţiunile posibile? Sau: l-am îndrumat spre domeniul meu, că eu am experienţă şi puteam să-l ajut. Dar cum rămâne cu ce e în inima copilului? Există o vorbă, conform căreia „totul se învaţă”, dar trebuie să ţinem cont de ce se află într-un colţ de suflet. Pentru că uneori, acela este hotărâtor!
Ne mândrim că l-am înscris pe cel mic la tot felul de sporturi şi cercuri, dar în acest fel poate i-am restrâns aria de alegere. Era mai bine ca el să afle, să vadă ce se întâmplă în viaţă, şi să se simtă atras de la sine de un domeniu sau altul.
În privinţa laturii sportive, un rol important îl are şcoala. Sau ar trebui să îl aibă. La orele de educaţie fizică li se spune copiilor despre sporturi, sunt puşi la diferite probe. Adesea, profesorul de sport poate vedea unele aptitudini, ne poate sfătui să-l ducem la un sport sau altul. Ca părinte, am fi putut merge împreună duminicile cu el alternativ la un meci de handbal, la unul de volei, la un meci de fotbal, şi aşa mai departe. Dacă se simţea atras de ceva, ne-am fi dat seama seama, şi atunci am fi ținut cont de preferinţa exprimată. Intuiţia are şi ea, rolul ei.
Copilul meu are talent!
Aptitudinile artistice de obicei ies la iveală mai lesne. Într-o lume digitalizată, plină de imagini, de muzică şi tot felul de oferte de creativitate, un domeniu artistic sau altul îşi poate face simţită prezenţa, prin atingerea unor sensibilităţi preexistente care nasc reacţii relevante.
Întotdeauna e bine să luăm în serios porniri artistice de diferite feluri. Dacă cel mic s-a arătat interesat de un instrument muzical, de exemplu, el trebuia susținut în această privinţă. Dacă avea la dispoziţie paleta de posibilităţi, corelată cu arhitectura lui sufletească, atunci era în măsură să aleagă ce vrea să facă, în ce direcţie vrea să se dezvolte.
La fel ca în cazul sportului, era bine să meargă la diferite spectacole, iar dacă unul din ele îl atrăgea, ați fi știut. Uneori, poate fi doar aplecare către zone care îi plac. Nu era obligatoriu să fie talentat și plin de geniu, putea rămâne la nivel de hobby, dar merita încercat. Oricum, înclinarea artistică face un bine pe termen lung, pentru că așa copilul descoperă o lume în care se poate retrage pentru mângâiere mai târziu, atunci când lumea îl va copleşi cu greutăţile ei.
Să ai încredere în tine, copilul meu!
Se vorbeşte tot mai mult de inteligenţa emoţională. Bun, copilul a ales ce îi place, ce drum vrea să urmeze. Dar în afara unei capacităţi intelectuale pe care ne dorim să o aibă, ca să obţină succesul, trebuie să ştie „să-şi vândă marfa”, cum se spune. Ce înseamnă asta? Că degeaba ai o sumă de cunoştinţe, dacă nu ştii, nu poţi să le pui în valoare la momentul potrivit.
Controlul emoţiilor te ajută să poţi să îţi arăţi valoarea. Există copii cu note mari de absolvire la facultate, cu multe cunoştinţe acumulate, dar care neştiind să arate tot ce pot, nu primesc şanse pe măsura valorii lor. Alţii, mai superficiali, dar cu mai multă îndrăzneală, fac cariere mai strălucite. Inteligenţa emoţională se poate dezvolta de către părinţi prin petrecerea a cât mai mult timp cu el, oferindu-i acea paletă largă de posibilităţi din realitate. Prin interacţiune şi dialog, prin încurajarea comunicării, prin jocuri de rol, prin insuflarea încrederii în forţele proprii.
Dăm tot ce e mai bun copiilor noştri, o facem pentru că este natural, nu pentru că asta este vreun merit. Nu trebuie să ne pară rău pentru nimic din ce le-am oferit. Dar regretul cel mai mare, ca părinte, este atunci când realizezi că nu ai zugrăvit întreaga lume în faţa copilului tău, din care el să aleagă ce-i trebuie ca să fie fericit. Căci dacă el e fericit, eşti şi tu.
