Reflecțiile unui părinte
Adesea navigăm cu gândul spre copilărie, căutând acolo liniştea şi puritatea de care ne este atât de dor, tânjind la seninătatea acelei vârste. Revin imagini, sentimente, entuziasmul acelui timp şi câteva fragmente de amintire, împachetate în câteva expresii: „Ce faci, ieşi afară, te lasă ai tăi?” sau „Câte scaune ai luat la şcoală?” (note de 4), ori clasica întrebare adresată de un unchi sau o mătuşă, aflaţi în vizită într-o duminică ploioasă: „Pe cine iubeşti mai mult, pe mama sau pe tata?”
Iubire necondiţionată vs iubire condiţionată
Foarte rar am auzit să fie dat un răspuns clar acestei întrebări! Recunosc că mie nu mi-a plăcut niciodată această… dilemă. De regulă la auzul acestei întrebări schimbam vorba sau pur şi simplu plecam din încăpere, când îmi era adresată. Unii dintre noi suntem sau vom deveni bunici acum, iar tentaţia de a adresa această întrebare o putem avea câteodată.
Când vine vorba de a fi părinte, această alegere este una falsă, imposibil de făcut. Fiecare părinte are rolul său distinct, iar relaţia copilului cu fiecare este aparte. Sentimentele nu pot fi comparate, pentru că fiecare este în alt registru. Cu câteva excepţii, ce îmi confirmă regula, am învăţat că mama oferă iubire necondiţionată – „rămâi copilul meu şi te iubesc indiferent ce ai face” – , iar tata oferă o iubire, o protecţie condiţionată – „dacă îţi faci temele, mergem la iarbă verde, sau te las în tabără”. Uneori poate fi şi invers.
Un tată se poate compara doar cu alt tată, iar o mamă cu altă mamă
Una din cele mai mari greşeli este încercarea de a compara. Fiecare are rolul său, iubeşte în cheia sa, astfel încât când aceste 2 feluri se însoţesc, au darul de a fi benefice pentru copil. Niciodată nu putem compara intensitatea, calitatea relaţiei dintre un tată şi fiul său cu realaţia dintre mamă şi fiul ei. Un tată se poate compara doar cu alt tată, iar o mamă cu altă mamă. Din acest motiv, nici copilul nu ar putea alege. Pentru că cele 2 „opţiuni” nu sunt contrare ci complementare. E ca şi cum am compara 2 culori, cum să alegi una, căci toate sunt frumoase?
Cineva spunea că unul din secretele unei căsnicii reuşite este de a face astfel încât să nu se enerveze amândoi în acelaşi timp. Tot aşa, în raport cu afecţiunea faţă de copil, e bine ca aceasta să nu se manifeste în acelaşi timp de la amândoi. Pentru că atunci ar putea să primească impresia falsă că este pus să aleagă chiar de noi.
Rolul de părinte nu trebuie să se amestece cu nimic altceva
Fără îndoială că există şi situaţii complexe, complicate de viaţă, care trebuiesc tratate în mod aparte. Eu am realizat, însă, că cea mai importantă este atitudinea, responsabilitatea faţă de copil, conştientizarea faptului că el se raportează la noi, indiferent de eventuale lupte din fundal. Sunt şanse foarte mari ca ceea ce vede la părinţii lui, la atmosfera creată de ei să fie preluat de copil, să-i intre în cultură. Când există orgolii mari între părinţi, apare riscul mare ca întrebarea Pe cine iubeşti mai mult, pe mama sau pe tata? să alimenteze competiţia, făcând ca unul din părinţi să ia copilul drept aliat în lupta cu celălalt.
Dacă avem copii, rolul de părinte trebuie să rămână nelaterat şi nu trebuie să se amestece cu nimic altceva. Avem tot timpul de învăţat ceva, de la alţii, de la copil, din cărţi, căci menţinerea echilibrului nu e uşor de realizat. Ca orice lucru de preţ, se obţine greu şi se pierde foarte repede. Nu mi-e ruşine să recunosc că, pe când copilul meu se născuse, după o vreme am intrat puţin în panică. Am citit apoi, pe nerăsuflate Cartea tăticului de V. Ivanov, apărută în 1960!
Copilul iubeşte ambii părinţi în felul său, în proporţia de care el nevoie, chiar dacă la noi poate interveni uneori un soi de „gelozie”. Relaţia copil – părinte şi părinte – copil este unică şi nu trebuie amestecată, comparată cu niciun alt tip de relaţie din viaţă. Pentru că a fi părinte este o şansă, iar copilul – motivul ca şansa să devină împlinire.
