Pe 26 aprilie 1986, reactorul 4 al centralei nucleare de la Ceronbîl din Ucraina a explodat, provocând una dintre cele mai mari catastrofe planetare din istorie. Ca vecină directă de graniță la sud, România a fost în prima linie a dezastrului radioactiv.
Explozia nucleară a trimis în aer un nor radioactiv extrem de periculos care a circulat prin toată Europa. Norul conținea, printre altele, și iod-131, un izotop radioactiv al iodului.
Sarea, iodul și tiroida
Știați sau nu, iodul este „combustibilul” cu care funcționează glanda tiroidă, glanda care reglează metabolismul și funcțiile vitale ale organismului. Astfel că lipsa iodului din corpul uman poate provoca grave dezechilibre și probleme de sănătate – gușă, cancere, cretinism etc.
Așadar tiroida are nevoie de iod pentru a funcționa, dar corpul uman nu produce iod. Astfel că iodul trebuie adus în corp pe cale alimentară. În mod natural, oamenii pot lua iod din anumite alimente (pește, fructe de mare, nuci, alge), din plante care cresc în sol bogat în iod sau din apă. Însă din diverse motive mai complexe ce țin de chimia absorbției de iod, acesta nu mai ajunge în apă și în plante în cantități suficiente.
În multe zone ale planetei s-a constatat în trecut o incidența mare a bolilor cu origine tiroidiană (gușă, cretinism endemic), ceea ce a indicat un aport scăzut de iod la oameni. Astfel că autoritățile din toată lumea au decis să reglementeze prin lege introducerea iodului în alimente. Cel mai la îndemână a fost introducerea iodului în sarea de masă. Și astfel s-a născut controversa sării iodate.
În România s-a impus comercializarea exclusiv a sării iodate în 1995, vânzarea sării neiodate fiind pedepsită. În 2002 au fost aduse anumite modificări legii, precum faptul că se poate comercializa sare neiodată în magazinele naturiste.
Oricum ar fi situația, iodarea sării de masă e un subiect controversat. Unii oameni consideră că iodarea sării face mai mult rău pentru că, dacă luăm în calcul și sarea din alimentele procesate, consumăm prea mult iod – ceea ce poate fi dăunător. Pe de altă parte, oamenii de știință atribuie eradicarea cretinismului endemic și reducerea incidenței altor afecțiuni de origine tiroidiană tocmai introducerii sării iodate. Adevărul? Să fie la mijloc?
Așadar legătura între sarea iodată și Cernobîl nu este neapărat una corelată în timp. Însă după accidentul nuclear cu siguranță discuțiile despre introducerea iodului în alimentație au căpătat o altă pondere.
Vântul Cernobîl în România
La scurt timp după explozia nucleară de la Cernobîl din 26 aprilie 1986, norul radioactiv care conținea, printre altele, și iod radioactiv, a fost purtat de vânt prin toată Europa. Unul din riscurile de sănătate iminente era captarea rapidă a iodului radioactiv din aer de către populație.
Mulți dintre dumneavoastră erați tineri în putere la acea vreme. Și poate mulți dintre dumneavoastră erați tineri părinți, cu bebeluși sau copii mici. Probabil i-ați – și v-ați – protejat cât ați putut de bine în acele condiții și cu informațiile puține pe care le aveați la acel moment.
Dar „regimul” nu ne-a dat prea multe detalii. Circulau zvonuri, iar oamenii luau măsuri „din auzite” – dacă luau. Cei mai norocoși au primit pastilă „de iod” (de fapt, iodură de potasiu). Iar atmosfera era mai relaxată decât ar fi trebuit să fie.
Am întrebat câțiva membri ai Comunității 50 Plus cum își aduc ei aminte momentul Cernobîl.
O doamnă din Galați ne-a povestit că dumnealor li s-a spus de accident abia la vreo 2 săptămâni după. Știau că trebuie să stea mai degrabă în casă și nu mai ține minte dacă a primit pastila de iod. Dar își amintește că, în ziua în care a apărut știrea și la noi, tocmai făcuse o mâncare de ștevie. Și circula un zvon: să nu mănănce lumea plante pentru că s-a depus praful radioactiv pe ele. Așa că, din precauție, a aruncat bunătate de mâncare de ștevie. Oricum, printre oameni nu era cine-știe-ce panică.
O doamnă din București își amintește că s-a dat pastilă de iod de la circa de familie. Și i-a dat pastila fiicei ei de 9 ani cu o linguriță de zahăr. Li s-a mai zis să nu stea afară și să țină geamurile închise. Era și zvonistică, dar nu erau panicați pentru că partidul nu vorbea despre asta. Se duceau la muncă normal și nimeni nu făcea mare caz.
Acum, privind înapoi, știm că situația a fost mai gravă decât ni s-a comunicat atunci. Mulți dintre noi am resimțit efectele nefaste peste mulți ani, poate chiar fără să facem legătura. Câți dintre noi sau dintre copiii noștri nu ne-am trezit cu boli de tiroidă?
Nu putem, totuși, să nu facem o paralelă cu vremurile de acum, în care, la fel, e mai bine să stăm în case. Important e să înțelegem că situația e temporară și că e mai bine să nu riscăm. Vă urăm multă sănătate și putere!
