Motto: „…După o anumită vârstă, viteza trenului scade… Dar aici e avantajul acestei vârste: mergând cu viteză mai mică, ai timp să vezi ceea ce anterior nu ai observat. Vezi cu alți ochi un gest, o reacție, un zâmbet sau o supărare. Un plânset. Vezi, înțelegi şi trăiești credința, îl simți pe Dumnezeu cu adevărat în suflet, te bucuri de fiecare dimineață ca un copil şi te inundă fericirea când lucruri mici ţi se întâmplă. Mergi mai încet şi poți vedea peisajele din tren, vezi florile, vezi culorile, asculți muzica anotimpurilor, trăiești relaxat şi ai timp de tine.
Şi trenul merge… Chiar dacă mai încet, ai împlinirea să ajungi şi să te bucuri de locuri noi în liniște, să descoperi fațete şi trăiri ce nu credeai că vei avea vreodată timpul, starea să le primești. Fiecare vârstă are frumusețea ei.” – fragment din „Secunda de graţie – Trenul”
Toamna e o binecuvântare
Circulă de mult expresia „toamna vieţii” – cu referire la vârsta la care unii din noi pot considera că au intrat într-un anotimp mai matur. Toamna, de fapt, este anotimpul cel mai controversat. Pentru diferiţi oameni, înţelesul său are deopotrivă semnificaţii de bogat, frumos, chiar romantic, dar şi de friguros, târziu, ploios. Probabil toţi au dreptate, dar fiecare se raportează diferit la acest anotimp.
Comparaţia dintre vârstă şi anotimpuri se poate face, diferenţele vin numai la când se consideră fiecare că a păşit spre toamnă, şi ce conţine toamna fiecăruia. Referindu-ne la anotimp, nu ai cum să nu remarci că în ultimii ani cel puţin, verile sunt atât de caniculare, încât toamna este o binecuvântare! Mă uit uimit la unele emisiuni, articole, în care diferiţi prezentatori, autori, asociază toamna cu un anotimp nedorit, respingător, cerând rămânerea unei veri care ne epuizează toate energiile cu toropeala sa.
Vârsta nu e un argument
Şi despre trecerea pragului de 50 ani sunt percepţii care sugerează intratrea într-o zonă a vieţii neplăcută, când de fapt este perioada în care te poţi bucura cu adevărat de viaţă, când cei mai mulţi dintrre noi au acumulări de tot felul, iar acum le pot valorifica cel mai bine. Avem acum timpul, răbdarea, blândeţea, inteligenţa de a face lucrurile în aşa fel încât să luăm cât mai mult şi mai frumos de la viaţă.
Nu e vorba de a compara vârstele, vârsta n-a fost niciodată un argument. Unii se nasc mai devreme, alţii mai târziu, rămâne ca fiecare să facă ce ştie şi ce poate cu viaţa lui în timpul lui. E cel puţin amuzant când vezi pe cineva care într-o împrejurare, din dorinţa de a ironiza, îţi adresează apelativul „tataie”, deşi tu eşti în puterea vârstei şi ai suficientă experienţă, pentru a asocia apelativul folosit cu lipsa de discernământ sugerată. Ca şi cum respectivul ar avea viaţă veşnică! Ca şi cum a înainta în viaţă este o vină şi nu un merit.
Ce mai mare greşeală este, din acest punct de vedere, căderea în capcana de a ne simţi mai slabi, mai vulnerabili, din cauza trecerii la o vârstă a maturităţii. Fiecare etate are rolul ei, nu este o vârstă mai importantă ca alta, dar esenţială este atitudinea noastră, cum privim viaţa, cât optimism avem. De aceea se spune că suntem tineri la suflet indiferent de vârstă, dacă avem mentalitate, gândire pozitivă, tonus. Pentru foarte mulţi, viaţa începe cu adevărat la 50 ani!
Ce putem face?
Să luăm întotdeauna partea bună a lucrurilor, să facem lucruri care ne plac, să fim luminoşi. Să îndepărtăm din preajma noastră lucrurile, persoanele care ne fac rău, să rămânem cu ce ne face bine. Să ne creăm universul nostru, unde să ne putem refugia la nevoie.
Să călătorim, să ne bucurăm de filme, de teatru, de arta care ne hrăneşte sufletul. De muzică, de vers, de aleile unui parc, de o floare.
Să comunicăm cu cei din jur, să fim buni, generoşi, să fim relaxaţi. Să iubim. Să ne facem planuri! Adesea timpul în care ne facem planuri este mai antrenant decât împlirea a ce ne-am propus. Este o vârstă în care, asemeni anotimpului toamna, se poate lua totul uşor, cu calm şi aşezare, pe îndelete, confortabil. Ca atunci când te plimbi pe aleile frunzoase ale unui parc, iar plimbarea îţi umple inima de plăcere. Când te bucuri de răcoarea proaspătă ce vine după atâtea clipe de bici ale căldurii. Fără patimă, dar cu pasiune.
Frunza, încă verde
Toamna se identifică atunci cu noi, cu bucuria noastră, cu paşii noştri plutind într-un dans galben. Ca atunci, când mă trezesc dimineaţa cu ceva lipsă: îmi verific mâinile, visele, lacrima, trupul, credința… Sunt toate acolo. Mă uit împrejur, dar nu aud decât o muzică lină. Văd o frunză încă verde, care pluteşte la braț cu ultime scurgeri ale răsăritului. Pe tavan este cerul.
Da, îmi lipsea ceva.
Am alergat pe toate culoarele sufletului, iar ochii au tresărit. Gândurile s-au adunat de pe drumuri, iar zâmbetul s-a împletit cu frunza aia încă verde. Nu ploua.
Încă un zâmbet de căutări, încă o disperare murită, încă o căutare…
Într-un târziu am înțeles: inima îmi ieșise din piept şi dansa zburdalnică cu primele adieri de toamnă. Toamnă frumoasă tuturor, să vă bucuraţi de ea!
