Warning: Trying to access array offset on false in /home/r69771comu/public_html/wp-content/plugins/td-cloud-library/smart_lists/tdb_smart_list_1.php on line 56

7 lucruri aflate după ce ați fost etichetat drept “vârstnic” pentru că aveți peste 65 de ani

Atunci când viața își arată din nou fața impredictibilă, deși credeați că le-ați cam văzut pe toate, tot în sine zace puterea de a merge mai departe.

Până nu demult, nimeni nu auzise de Coronavirus, iar discuțiile despre “vârstnici” cel mult se refereau la pensii și fondurile de pensii care apar și dispar de 30 de ani încoace ca ciupercile după ploaie.

Citiți și  5 lucruri pe care le-am aflat după prima Sărbătoare Pascală în izolare

Și brusc, a apărut pandemia și restricțiile orare de ieșit din casă. Dintr-o dată, mulți oameni chiar în putere s-au trezit că nu mai pot merge să-și facă oricând cumpărături pentru că în buletin scrie 65 plus.

Ce consecințe au avut aceste restricții, cu toate intențiile lor bune?

2
Discriminarea din pricina vârstei s-a manifestat plenar

Cei tineri au început să privească ieșirea vârstnicilor din casă cu ochi critici, asta și pe un fond de prejudecăți cu privire la această categorie. Mulți gândesc: bre, dar ce cauți afară din casă, nu ai copii să îți facă cumpărăturile ca să nu ne mai impiedicăm unii de alții?

3
Izolarea adevărată a venit chiar de la cei dragi

Cine spune că drumul spre iad e pavat cu intenții bune, mare dreptate are. Propriii copii și familiile au contribuit la izolarea exagerată, de teama pandemiei, luând asupra lor toate responsabilitățile celor de peste 65 și nelăsându-i nici până la pâine.

4
Am avut revelația că omul ține la libertatea și autonomia lui indiferent de vârstă

Citeam zilele trecute un articol scris de un prieten care spunea că, deși s-a oferit să le facă gratis cumpărăturile celor de peste 65 de ani din bloc și se cunoșteau între ei, nimeni nu a apelat la serviciile lui. De ce? Pentru că acel interval orar alocat ieșirii a devenit, de fapt, o evadare și nu puteți renunța la ea în favoarea comodității.

Citiți și  5 moduri prin care poți să îți păstrezi independența când înaintezi în vârstă

7
Acasă la dumneavoastră sunteți împărat

Acum că stăm cu toții acasă, este ideal să avem fiecare reședința lui, ca să ne și protejăm de contact cu mulți oameni. O familie extinsă cu nepoți care nu mai merg la școală și copii care muncesc de acasă și stau încontinuu pe calculator ne poate crea un stres în plus.

Dumneavoastră cum ați simțit această izolare? Așteptăm să ne scrieți experiența dumneavoastră legată de izolarea celor de peste 65 de ani prin comentarii sau e-mail-uri pe adresa .
Veronica Oancea
Absolventă a Masterului de Antropologie din cadrul SNSPA București, cu experiență în marketing și publicitate online; mamă, fiică, pasionată de studierea procesului de îmbătrânire și a managementului unei vieți frumoase și active

Haideți să ne cunoaștem pe Facebook

Contribuiți

Cele mai citite